Despre 2008

Si pentru ca asa este obiceiul, in ultima zi din an trebuie sa trag linie si sa adun, sa scad si sa fac o retrospectiva a anului din care au mai ramasa exact 7 ore.
2008 a fost un an extrem de interesant pentru mine. Anul asta am inceput sa aflu cine sunt si cum sunt. Un an plin de calatorii, plin de vise realizate, de sperante destramate.
Un an in care mi-am "asumat singuratatea" pentru ca mai apoi sa-mi pierd din nou mintile.:P
Deci, sa incepem cu retrospectiva:
Ianuarie 2008-Boring. In ianuarie nu se prea intampla nimik. Recuperare dupa sarbatori si multa multa munca.
Februarie 2008- Munca, hoti, spart apartament, aflat inca o data ca oamenii sunt mai importanti decat obiectele. Furla. :P
Martie 2008- Minciuna, risc maxim , calatorie de vis pe taram de vis. "The world is mine" attitude.
Aprilie 2008 -"Clipa sa ne despartim." Haos! Dead end. Start smoking a lot! Change of look. New haircut. Refuse to eat. Act foolisly. My mother's birthday, my soul teared apart! Panic. Questions with no answer!
May 2008- New attitude. New Friends. New me. Better me! Frankfurt-coafura rezista. Messe Turn-highest building in Europe. Found out that one good action can "delete" all bad actions. (Thank you for being by my side.) Make peace with me and with a good friend.(once not that good). Rezolvat problema baxului de apa. O sticla pe zi din frigider. :)
June 2008- My birthday! New plans. Huge party! Still- dezorientare. Moody. Panic atack. No vacation. Girlfriends & Cosmopolitan. Bamboo Mamaia....High heals. Very high heals.54 Kg New Me. Asumarea singuratatii. :)
July 2008 - Work. Friends. Traveling- Italy.Seaside. Rome. Rucola. Commitments. Secrets. Cosmopolitan. Running in the park.
August 2008-Holiday. Training. Alicante. My body burned by the sun. Huge white party. Good girl- No compromises.
Septembrie 2008-Barcelona. Gaudi. Sagrada Familia. No shoping. Catalonia. Bonding with my sister. Enjoy me. Back to work. Disapointing other. Not disapointing me.
October 2008- Oboseala. Munca din nou. SRM. Lupta- cu mine, cu ceilalti. Secrete dezvaluite. Greseli. Erori. Nimic nu e ceea ce pare. What is real and what is fake? No need for answers anymore. Doesn't realy matter anymore. Peace with myself and others.
November 2008- Work a lot. Learning a lot. Exams. Pitesti. Strange feelings. Imposible. No way! And still , what if...
December 2008- Working & Dreaming. Still, imposible?!!! But, what if.... Maybe, could be. Yes, for sure. Kinder from Mos Nicolae. :P
Trip back home. White Cristmas. Confession. Confession back. Lost my mind. Found myself.
Discover that I can acctualy do a lot more than stated. Lie. Trust. Belive. Hope.
Today-last day of the year- Wake up in a lovely way. Unbelivable. Is for sure. This year was not easy one, but the last day was lovely, and today is no yet over.... Blue eyes. My blue eyes. Snow. Oscar. White morning. Bezele. Summary of the year is done.
Concluzie: 2008 a fost un an de-a dreptul incantator. Cel mai bun an de pana acum. Atat de complex. Am simtit atatea si am facut atat de multe. Si cel mai important e ca mi s-a confirmat vechea vorba " Nu aduce anul, ce aduce clipa!"

None

I just realised that no matter what or whome, it does not matter anymore....
It could be anyone, but it will not be him anymore.
Sad. Doesn't matter anymore! It just hit me and left me helpless.
Enjoy accepting this!
:(

With the heart on the shelf again...

So, here I am, with my heart on the shelf again. I have recently decided that it is time...It is time to wipe the dust and step ahead...
How and when can you be sure that your heart is ready to be on the shelf again? How safe is this? We shall see...
One thing is for sure, I am not crying anymore. :)
So, I guess I should put up a post everywere and for everyone saying:"My dears, unfortunatly I have a bad news: "If love last only for 3 years, suffering for a lost love last less." :( (This could also be a good news.)
Desi visam la momentul asta, si mi l-am dorit din tot sufletul, acum ca a venit e trist. E trist ca nimic nu dureaza, nici macar nenorocita aia de suferinta, plansetele si jalea....
Nu dureaza. Te trezesti intr-o dimineata oarecare si iti dai seama ca nu mai plangi de ceva vreme, ca nu mai suspini si ca ti-a trecut. Ca au trecut cateva zile de cand nici nu te-ai mai gandit macar la asta. Si te uiti in oglinda si iti zambesti. E soare din nou.
Acest fenomen de "mi-a trecut"e imbucurator la inceput... Dar pe urma iti dai seama ca iti lipseste "obiectul muncii". Adica, daca "ti-a trecut", acum ce mai urmeaza? Ca nu ti-a mai ramas mare lucru....Si cum a fost posibil sa-ti treaca atat de repede? Cat de repede ramane la latitudinea oricui sa hotarasca. Dar daca esti in faza "mi-a trecut", inseamna ca esti iar "with the heart on the shelf"? Again? How nice is this?
Wow, in timp ce scriu, realizez ce se intampla de fapt. Si sentimentele sunt contradictorii. Adica ma bucur, dar sunt si trista in acelasi timp, si dezamagita oarecum de mine. Adica asta a fost tot?, nu mai plangem?, nu mai regretam? NU. Asta e raspunsul pe care alter egoul meu il da. Gata, Anca, s-a terminat. Ce "sad"! :( Pai parca urma sa suferim o viata, parca urma sa jelim pana la epuizare, si acum vii si zici ca e gata? DA:) Si realizez pentru intaia data, ca acum chiar ca sunt libera din nou. Libera sa traiesc! Sa zambesc! Sa fiu EU!
Cu inima pe raft din nou!!!

Marti...

Marti.
Azi e marti. M-am trezit tarziu, asta pentru ca am adormit prea tarziu, sau prea devreme...
Nici Mirecea Badea si nici "Razvan si Dani" nu au reusit sa ma faca sa deschid ochii mai devreme.
8.25??? Ups! cam tarziu! Ce nasoale sunt diminetile astea cand te trezesti prea tarziu ca sa iti mai poti face tabieturile. Si de ce trebuie mereu sa ma trezesc tarziu tocmai in ziua in care imi sta parul rau???? E exasperant momentul. Bad hair day, clar, toata ziua!
9.00 !!! Ar fi trebuit ca mutra mea sa se uite deja intr-un calculator. De fapt ma uitam in oglinda, asta pentru a mai concluziona odata "Bad Hair Day".
E doar 10.30 si ma holbez intr-un calculator, si parul nu-mi sta chiar atat de catastrofal. Ce ne mai place sa exageram!
Grea zi, oricum ar fi!

Long time, no...

Long time, no writting...

Recunosc, am uitat parola. :( Puteam sa spun ca am fost atat de ocupata, si am facut atat de multe chestii, ca nu am mai avut cand sa scriu. La naiba!
De fapt am uitat parola, si am fost prea neglijenta pana acum sa cer una noua. Ingrozitoare...
Ultimul post 28 iulie. WOW, nici nu mi-am dat seama ce mult a trecut. Iarta-ma mai blogule ca te-am neglijat, dar... nu am nici o scuza de fapt.
Intre timp intr-adevar am facut multe lucruri. De fapt am vazut multe lucruri, am calatorit, m-am imprietenit, m-am "dezimprietenit", am aflat lucruri noi si lucruri vechi, mi s-au confirmat banuielile si mi s-au infirmat ceea ce eu credeam certitudini.
Mereu m-am intrebat de ce trebuie sa fie atat de complicat? De cele mai multe ori mi-am raspuns pentru ca asa vrei tu, sa fie complicat. Si asa e, ce-mi mai place sa ma complic aiurea... Hmmm, de ce oare, sincer nu stiu, dar am o tehnica speciala de "cazut mereu in picioare". Sper sa nu o uit niciodata.
Ce mai e in sufletul meu? Uofff, e asa greu ca nici eu nu mai stiu. Adica uneori e bine, de ce le mai multe ori e bine. Si alteori e foarte rau. Niciodata pana acum, (desi poate la pubertate) nu m-am simtit atat de nedecisa, atat de nehotarata, atat de schimbatoare. Never!
Cumva, daca stau sa ma gandesc, sunt iar la pubertate (bleah, naspa perioada). O "pubertate de om mare", daca se poate numi asa. Adica cum? Adica ma simt iar ca Alice in Tara Minunilor. Nimic nu mi se mai potriveste, nimic nu imi mai place si imi beau ceaiul cu niste fiinte foarte ciudate pe care nu le pot intelege. Sunt iar Alice!
Stare e aiure, desi pare funny, mereu am fugit de sindromul Alice si se pare ca ma ajunge din urma mereu.
Eu cand o sa cresc de tot? Sa nu ma mai simt asa? Si daca nu o sa ma mai simt asa, cum o sa ma simt? Ca in Desperate Housewife? Cu cine o sa ma mai identific? Greu de spus.
Si daca stau bine sa ma gandesc, e mai bine sa fiu Alice. Asta e o stare pe care oarecum, am invatat sa o gestionez, sa o alung sau sa o accept si sa ma amuz de personajele cu care-mi beau ceaiul. :)
Si de fiecare data, ma uit in oglinda si-mi spun: "Anca, trecem noi si peste asta! Rise up!"

PS: Puiu, mi-e dor de tine de mor. Si ca sa citez singura replica desteapta din filmul pe care l-am vazut aseara "Cand nu esti cu mine, te gandesti la mine?"

Placerile Vietii!!!!

Trebuie sa recunosc ca astazi am fost pusa putin in dificultate. Si inca sunt.

De obicei, am raspunsurile la mine, inainte sa "pop-up" vreo intrebare, mai ales din ciclul intrebarilor existentiale. Adica, am stiut ce sa raspund la intrebarea unei colege "Daca ai muri, si ai avea optiunea sa te mai nasti o data, ai face-o? Si daca da, de ce?" A fost grea si intrebarea asta, dar aveam raspunsul la mine.

Ei, astazi a fost mai greu. Tocmai cand ii povesteam unui coleg de tabieturile mele, motivandu-i-le ca fiind "micile placeri ale vietii", m-am trezit cu intrebarea: "Si care sunt marile placeri ale vietii?" Hopa, la asta nu m-am gandit si nici acum, dupa ce m-am gandit un pic nu am nici o idee care ar fi alea. Sa nu existe oare? Oare toate placerile vietii intra sub umbrela "Micile placeri ale vietii"?

Si daca am cauta o mare placere a vietii, am gasi Vitrina cu Produse goala?

Deci, eu tot nu am raspuns.
Poate se agita cineva si ma lumineaza si pe mine.
Care sunt Dom'le marile placeri ale vietii? Sau macar una????

Once upon a time I wrote...

Iubesc viata!!!!! Iubesc viata cu tot ce presupunea ea. Cu rele si bune. Cu greutati, cu fericire, cu esecuri, cu dragoste sau fara….
Iubesc oamenii. Buni sau ….sau mai putini buni. Nu, nu exista oameni rai. Cum nu exista doar alb, sau doar negru. Exista nuante….Iubesc nuantele, complexitatea dar si simplitatea.
Un foarte, foarte bun prieten spunea:”Bai Anca, in viata asta lucrurile sunt foarte simple, atat de simple….”
Pe vremea aia nu vroiam ca viata sa fie simpla, vroiam sa fie complexa . Inca vreau….
Dar, “bai Anca” nu vroia sa vada de fapt de ce era simpla viata. Viata e simpla, pentru ca e complexa. (Stiu, nu are nici o noima, dar asa este.) Viata asta e atat de misto. E atat de bine sa traiesti. Chiar, ce inseamna sa traiesti? Sa traiesti inseamna sa iei totul de la viata, TOTUL. Sa traiesti totul, sa fii constient de toate momentele. Sa te bucuri si sa accepti clipele de fericire. Sa faci greseli, sa le accepti si sa mergi mai departe. Sa traiesti inseamna sa iubesti, sa fii deschis, cald si bun si bland pana la capat Sa traiesti inseamna si sa stii ce vrei de la viata dar si sa nu ai nici cel mai mic habar, si sa iei lucrurile asa cum vin.
Se zice ca viata e ceea ce ti se intampla atunci cand tu faci planuri. Cat e de adevarata vorba asta! Si aici trebuie sa imi dea toata lumea dreptate pentru ca fiecare a patit-o cel putin odata.
Vreau sa iubesc mereu viata. Vreau ca, indifferent de loviturile primite sa pot iubi fiecare zi, fiecare om care intra, dar mai ales care iese din viata mea. Sper sa am multe clipe de fericire. Desi dureros, e minunat cand viata nu uita sa mai si iti traga cate una in bot.
Abia atunci simti cu adevarat ca traiesti. Cand ti-e rau, cand te doare . te doare pentru ca traiesti si asta e fantastic….
Sa traiesti inseamna sa iubesti. Sa iubesti pur si simplu, neconditionat si dezinteresat? Cati se pot lauda cu chestia asta? Cati se pot lauda ca iubesc oamenii neconditionat. Veti spune evident ca aberez. Poate… Dar fiecare a iubit, candva, mai demult sau poate chiar acum , neconditionat.
Adevaratele caractere se evidentiaza in momentele de criza.
Doar pus in situatii extreme, omul se elibereaza de constrangerile social si e el. Abia atunci e omul brut. Abia atunci omul e EL in adevrata lui esenta. Totodata, adevaratul caracter se formeaza atunci cand omul e pus in situatii limita. Abia atunci poti spune ca traiesti, cand, pus intr-o situatie noua, reusesti sa o depasesti, sa o contolezi si sa treci peste.
Cel mai groaznic in viata e sa fii un “mort- viu“. Sa fii inert la tot ce te inconjoara. Se poate sa se intample si asta. La fel de bine cum e posibil ca, stand altaturi de un om, sa te simti singur. Indiferenta e criminalul vietii. Dar atata timp cat te poti bucura de venirea primaverii, de un copac verde (stiu ca toti sunt verzi,dar..), de mare, atunci traiesti.
E omeneste sa ranesti, e omeneste sa iubesti si apoi sa suferi si apoi sa iubesti si mai mult. In fiecare zi inveti, asa-i? Inveti multe, dar cel mai important lucru pe care il inveti e cine esti. In fiecare zi viata iti da posibilitatea sa dovedesti cine esti si mai ales ce poti sa devii.
Un alt lucru la fel de ingrozitor, poate la fel de ingrozitor ca si moartea (si aici nu vorbesc de moartea biologica) e sa regreti. Regretele iti macina viata. Daca regreti nu mai traiesti. E bine ca atunci cand ajungi in momente din viata care iti cer sa tragi linie si sa vezi cine esti sa nu ai regrete. Omul trebuie sa ia totul de la viata , exact atunci cand si exact cum i se servesc.
E groaznic sa iti fie teama. A nu fi inteleasa gresit, teama e buna. Inceteaza a mai fi buna atunci cand paralizeaza, atunci cand te ingheata si nu iti mai permite sa traiesti.
Se spune (adica taica-miu spune ) ca e bine sa stii ce vrei de la viata. Eu spun ca bine e de fapt sa stii ce nu vrei de la viata.
Eu nu stiu inca ce vreau de la viata, dar incep sa imi fac o idee despre ce nu vreau de la viata.
Imi doresc ca mereu sa iau totul de la viata. Imi doresc ca, indifferent cate usi mi se vor inchide sa gasesc mereu un geam deschis.:) Imi doresc ca, indifferent cate suturi in cur (asa e expresia!) imi voi lua de la viata (a se citi “ de la cei din jur”) sa fie mereu un pas inainte. Imi doresc sa vad mereu unde am gresit, imi doresc sa pot mereu sa schimb perspective, sa nu ma limitez niciodata, sa nu ma plafonez. Imi doresc ca oamenii din jurul meu sa invete de la mine, sa devina mai buni si alaturi de ei si eu sa fiu mai buna. Imi doresc sa cunosc si sa am langa mine oameni de la care sa invat si pe care sa ii invat sa iubeasca viata si sa ia totul de la ea.
Imi doresc sa pot sa accept lucrurile care nu pot fi schimbate, sa am puterea sa schimb lucurile care pot fi schimbate si imi doresc sa fiu mereu sufficient de inteleapta sa fac diferenta dintre ele.
Iubesc mare si nisipul. Iubesc sa iubesc. Iubesc sa ma indragostesc si sa iubesc oamenii, chiar daca ei dezamagesc, ce? Eu nu am dezamagit niciodata? Bineinteles ca am dezamagit, dar am si implinit multe sperante si dorinte.
E important sa stii sa cazi, dar si mai important e sa stii sa te ridici. Sa te scuturi si sa mergi mai departe fara regrete. Si pentru ca nu avem decat o viata, e bine sa nu treci prin ea ca si gasca prin apa. E bine sa lasi ceva in urma.
Acelasi foarte bun prieten de mai sus imi spunea recent cat de mult ii place la mine cum traiesc eu fiecare clipa. Si asa e. Iubesc fiecare clipa. Chiar si clipa asta, in care din lipsa de somn (tre sa o las mai usor cu atatea cafele) si plina de inspiratie (pe naiba) am hotarat sa aberez.
E trecut de miezul noptii si desi mi-e sufletul zdruncinat si diferite idei imi haladuiesc prin cap, pot inca sa spun ca iubesc viata. Si sunt convinsa ca o sa spun asta si in clipa in care va trebui sa ma despart de aceasta lume.
E sublim sa te trezesti dimineata fara sa stii ce iti va rezerva viitorul E sublim sa poti sa ai inima atat de deschisa, sa te uiti in oglina si sa iti spui “Mai fetitzo, azi ce te mai asteapta?”.Si mai sublim este sa tragi seara linie si sa fii multumit de cum ai trait.
Si ca sa pastrez trendul voi atenta la alta vorba de duh” Sa traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima.” Asta tre sa recunosc ca nu mi-a iesit intotdeauna. Dar am spus, nu am regrete. As vrea ca, necramponandu-ma de codidian, sa pot trai fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Desi, cred ca daca as sti care va fi ultima zi, as trai-o tot in cotidianul zilnic. Imi place sa fiu eu. Imi place sa fiu eu si atunci cand ajunsa fata Supraeului, sunt luat ala intrbari “Ce ai facut, mai fetitzo?” sa pot raspunde senin la toate si sa pot sa imi asum tot.
Ce dulce amaruie e viata. Bitter sweet.(parca suna mai bine in engleza). E dulce atunci cand ne e bine si e amara atunci cand ne loveste. Dar fara lovituri am fi nuli, fara lovituri nu am stii cat de bine e sa iti fie bine, nu am mai aprecia binele.
Iubesc primavara, iubesc diminetile de vara, cand e soare, dar inca nu e sufocant de cald. Iubesc diminetile pentru ca ele sunt inceputuri. Iubesc inceputurile, cuprinsurile si sfarsiturile. Fiecare sfarsit exista pentru a face loc unui nou inceput. Mereu trebuie sa ne despartim de ceva pentru a cunoaste altceva. Pentru ca asta inseamna viata, cunoastere. (Stiu, ma aberez groaznic. Mi-e rusine de replica mai de sus, dar o pastrez) Iubesc si momentele jenante. Sunt specialista in momente jenante, Cred ca la momente jenante s-ar putea pune poza mea in dictionar. Si ce daca? E haios sa fii jenant si sa creezi momente jenante.
Oare gandesc prea mult? Cred ca mai am loc, deci nu gandesc prea mult. Doar aberez. Aberez pe teme diverse: dragoste, iubire, viata, moarte, pasiune, cotidian, intr-un cuvant “aberatii”. E o linie destul de fina care delimiteaza notiunile de mai sus.
Pasiunea imi place cel mai mult. Pasiunea se gaseste in toate: in dragoste, in iubire, in viata, chiar si in moarte si cotidian.
Cati nu am fi vrut sa pastram pentru totdeauna un anumit moment, sau poate mai multe de pasiune? De cate ori nu am gandit sau nu am rostit ca ne-am dori ca un anumit moment sa dainuiasca “Forever” (la naiba, iar suna mai bine in engleza). Si sunt unele momente si senzatii care vor dainui forever si pe care nimeni nu le poate lua.
Mereu ma gandesc ca as vrea sa stiu dorintele secrete ale oamenilor. Si aici nu ma refer la nimik altceva decat la dorintele acelea pe care oamenii si le pun de ziua lor cand sulfa in tort, sau la miezul noptii, la trecerea dintre ani, sau cand arunca, stand cu spatele la vreo fantana celebra sau mai putin celebra, un banut. Oare ce isi doreste fiecare? Acelea sunt dorinte simple, sincere, reale.
Imi amintesc prima mea dorinta pe care ceream sa mi se indeplineasca pentru un banut. Cred ca aveam pana in 10 ani. Eram cu ai mei la Cetatea Neamtului. Mama mi-a dat un banut si mi-a zis sa imi pun o dorinta. Mi-am dorit atunci o papusa. Nu orice papusa ci o papusa mare, inalta cat mine Stiu, suna a compunere de clasa a patra povestea mea de mai sus, dar eu asta mi-am dorit. Asta a foat prima mea “dorinta de fantana”. Apoi, invariabil cred ca mi-am mai dorit alte jucarii, sa ma pupe Andrei , sa iau nota buna la teze sau sa intru la liceu. Dar de ceva vreme nu mai cer nimic decat echilibru. Imi doresc sa fiu fericita si sa ma simt multumita. Imi doresc ca toate dorintele, odata gandite sa mi se indeplineasca, evident in limita bunului simt. Nu imi mai doresc sa ma pupe X sau Y, sau sa iau note bune la teze…..
Imi doresc sa am mereu oameni importanti langa mine, imi doresc sa imi pese mereu, sa iubesc, sa sufar, sa construiesc si sa darm doar pentru a construi mai bine, sa cunosc si sa las si sa uit. Imi doresc sa pot pastra mereu langa mine oamenii cu adevart importanti, prietenii foarte importanti.:P
Imi doresc ca amintirele frumoase sa nu se estompeze nicodata.
Un cantec mai putin recent suna ceva de genul “we are acrobats looking for balance.” Nimic mai adevarat. Trebuie sa cautam, gasim si pastra acei oameni si acele lucruri ce pot sa ne dea echilibru. Dar mai inainte de toate echilibrul acela trebuie sa salasluiasca in noi. Fericirea e in noi, iar noi trebuie sa descoperim ce ne face fericiti. (Suna a slogan adventist, dar nu e)

PS: mi-e somn.
PS: Ce de-a m-am aberat! J
PS: cata intelepciune intr-o chestie atat de mica cum sunt eu…..

This is sometig I once wrote..

"Fairytale gone wrong."
Vorba cantecului. Crestem cu povesti cu printese inchise in turn si salvate de printi calare pe caii albi. Povestile copilariei nu se schimba…Doar ca azi printesa esti tu, turnul de fildes in care printesa era inchisa de tatal ei, sau de vreo mama vitrega este chiar viata ta, cotidianul tau in care, omeneste, tindem sa ne inchidem singuri. Viata de zi cu zi ne face sa ne simtim ca si printesele inchise de mult in turn. Si luptandu-ne cu himerele vietii, mai mici sau mai mari, ne aruncam in bratele primului (sau orcarui) venit care survoleaza turnul. Chiar daca ii lipseste calul sau armura, chiar daca calul e transformat intr-o vreo masina de fitze sau el vine cu RATB-ul , noi, printesele inocente (sau nu) ne aruncam in bratele lui. Ne aruncam cu toate visele si cu toate dorintele noastre.
….
Femeile fac multe chestii din dragoste. Prea multe... Si cand zic totul ma refer la totul. Asta cred ca e marea noastra greseala a femeilor, dam tot, nu stim sa fim rezervate ca ei. Nu stim sa ne pastram, sa ramanem imuni la tot ce se intampla si frumos si mai putin frumos intr-o relatie.
....
Fericirea sta in noi, nu in locuri, lucruri sau oameni. Exista un moment in viata cand tu, ca om , trebuie sa fii multumit si fericit doar cu tine insuti.(cred) Sa te gasesti pe tine. Apoi, toate in viatat vor veni mai usor.
Viata e frumosa! Stiu asta! Astept noi aventuri.

New entry!

So, this is my first post!
Pentru moment inspiratia m-a cam parasit, dar stiu ca o sa vina inapoi!
Asta e si scopul acestui blog...
L-am creat pentru momentele in care va urla talentul in mine si nimeni nu-mi va fi in jur sa ma asculte.
Si cu ocazia asta poate voi mai rezolva o problema, cea a faptului ca vorbesc mult, si ma exprim cam des in cercuri largi sau nu...
See you soon!