Placerile Vietii!!!!

Trebuie sa recunosc ca astazi am fost pusa putin in dificultate. Si inca sunt.

De obicei, am raspunsurile la mine, inainte sa "pop-up" vreo intrebare, mai ales din ciclul intrebarilor existentiale. Adica, am stiut ce sa raspund la intrebarea unei colege "Daca ai muri, si ai avea optiunea sa te mai nasti o data, ai face-o? Si daca da, de ce?" A fost grea si intrebarea asta, dar aveam raspunsul la mine.

Ei, astazi a fost mai greu. Tocmai cand ii povesteam unui coleg de tabieturile mele, motivandu-i-le ca fiind "micile placeri ale vietii", m-am trezit cu intrebarea: "Si care sunt marile placeri ale vietii?" Hopa, la asta nu m-am gandit si nici acum, dupa ce m-am gandit un pic nu am nici o idee care ar fi alea. Sa nu existe oare? Oare toate placerile vietii intra sub umbrela "Micile placeri ale vietii"?

Si daca am cauta o mare placere a vietii, am gasi Vitrina cu Produse goala?

Deci, eu tot nu am raspuns.
Poate se agita cineva si ma lumineaza si pe mine.
Care sunt Dom'le marile placeri ale vietii? Sau macar una????

Once upon a time I wrote...

Iubesc viata!!!!! Iubesc viata cu tot ce presupunea ea. Cu rele si bune. Cu greutati, cu fericire, cu esecuri, cu dragoste sau fara….
Iubesc oamenii. Buni sau ….sau mai putini buni. Nu, nu exista oameni rai. Cum nu exista doar alb, sau doar negru. Exista nuante….Iubesc nuantele, complexitatea dar si simplitatea.
Un foarte, foarte bun prieten spunea:”Bai Anca, in viata asta lucrurile sunt foarte simple, atat de simple….”
Pe vremea aia nu vroiam ca viata sa fie simpla, vroiam sa fie complexa . Inca vreau….
Dar, “bai Anca” nu vroia sa vada de fapt de ce era simpla viata. Viata e simpla, pentru ca e complexa. (Stiu, nu are nici o noima, dar asa este.) Viata asta e atat de misto. E atat de bine sa traiesti. Chiar, ce inseamna sa traiesti? Sa traiesti inseamna sa iei totul de la viata, TOTUL. Sa traiesti totul, sa fii constient de toate momentele. Sa te bucuri si sa accepti clipele de fericire. Sa faci greseli, sa le accepti si sa mergi mai departe. Sa traiesti inseamna sa iubesti, sa fii deschis, cald si bun si bland pana la capat Sa traiesti inseamna si sa stii ce vrei de la viata dar si sa nu ai nici cel mai mic habar, si sa iei lucrurile asa cum vin.
Se zice ca viata e ceea ce ti se intampla atunci cand tu faci planuri. Cat e de adevarata vorba asta! Si aici trebuie sa imi dea toata lumea dreptate pentru ca fiecare a patit-o cel putin odata.
Vreau sa iubesc mereu viata. Vreau ca, indifferent de loviturile primite sa pot iubi fiecare zi, fiecare om care intra, dar mai ales care iese din viata mea. Sper sa am multe clipe de fericire. Desi dureros, e minunat cand viata nu uita sa mai si iti traga cate una in bot.
Abia atunci simti cu adevarat ca traiesti. Cand ti-e rau, cand te doare . te doare pentru ca traiesti si asta e fantastic….
Sa traiesti inseamna sa iubesti. Sa iubesti pur si simplu, neconditionat si dezinteresat? Cati se pot lauda cu chestia asta? Cati se pot lauda ca iubesc oamenii neconditionat. Veti spune evident ca aberez. Poate… Dar fiecare a iubit, candva, mai demult sau poate chiar acum , neconditionat.
Adevaratele caractere se evidentiaza in momentele de criza.
Doar pus in situatii extreme, omul se elibereaza de constrangerile social si e el. Abia atunci e omul brut. Abia atunci omul e EL in adevrata lui esenta. Totodata, adevaratul caracter se formeaza atunci cand omul e pus in situatii limita. Abia atunci poti spune ca traiesti, cand, pus intr-o situatie noua, reusesti sa o depasesti, sa o contolezi si sa treci peste.
Cel mai groaznic in viata e sa fii un “mort- viu“. Sa fii inert la tot ce te inconjoara. Se poate sa se intample si asta. La fel de bine cum e posibil ca, stand altaturi de un om, sa te simti singur. Indiferenta e criminalul vietii. Dar atata timp cat te poti bucura de venirea primaverii, de un copac verde (stiu ca toti sunt verzi,dar..), de mare, atunci traiesti.
E omeneste sa ranesti, e omeneste sa iubesti si apoi sa suferi si apoi sa iubesti si mai mult. In fiecare zi inveti, asa-i? Inveti multe, dar cel mai important lucru pe care il inveti e cine esti. In fiecare zi viata iti da posibilitatea sa dovedesti cine esti si mai ales ce poti sa devii.
Un alt lucru la fel de ingrozitor, poate la fel de ingrozitor ca si moartea (si aici nu vorbesc de moartea biologica) e sa regreti. Regretele iti macina viata. Daca regreti nu mai traiesti. E bine ca atunci cand ajungi in momente din viata care iti cer sa tragi linie si sa vezi cine esti sa nu ai regrete. Omul trebuie sa ia totul de la viata , exact atunci cand si exact cum i se servesc.
E groaznic sa iti fie teama. A nu fi inteleasa gresit, teama e buna. Inceteaza a mai fi buna atunci cand paralizeaza, atunci cand te ingheata si nu iti mai permite sa traiesti.
Se spune (adica taica-miu spune ) ca e bine sa stii ce vrei de la viata. Eu spun ca bine e de fapt sa stii ce nu vrei de la viata.
Eu nu stiu inca ce vreau de la viata, dar incep sa imi fac o idee despre ce nu vreau de la viata.
Imi doresc ca mereu sa iau totul de la viata. Imi doresc ca, indifferent cate usi mi se vor inchide sa gasesc mereu un geam deschis.:) Imi doresc ca, indifferent cate suturi in cur (asa e expresia!) imi voi lua de la viata (a se citi “ de la cei din jur”) sa fie mereu un pas inainte. Imi doresc sa vad mereu unde am gresit, imi doresc sa pot mereu sa schimb perspective, sa nu ma limitez niciodata, sa nu ma plafonez. Imi doresc ca oamenii din jurul meu sa invete de la mine, sa devina mai buni si alaturi de ei si eu sa fiu mai buna. Imi doresc sa cunosc si sa am langa mine oameni de la care sa invat si pe care sa ii invat sa iubeasca viata si sa ia totul de la ea.
Imi doresc sa pot sa accept lucrurile care nu pot fi schimbate, sa am puterea sa schimb lucurile care pot fi schimbate si imi doresc sa fiu mereu sufficient de inteleapta sa fac diferenta dintre ele.
Iubesc mare si nisipul. Iubesc sa iubesc. Iubesc sa ma indragostesc si sa iubesc oamenii, chiar daca ei dezamagesc, ce? Eu nu am dezamagit niciodata? Bineinteles ca am dezamagit, dar am si implinit multe sperante si dorinte.
E important sa stii sa cazi, dar si mai important e sa stii sa te ridici. Sa te scuturi si sa mergi mai departe fara regrete. Si pentru ca nu avem decat o viata, e bine sa nu treci prin ea ca si gasca prin apa. E bine sa lasi ceva in urma.
Acelasi foarte bun prieten de mai sus imi spunea recent cat de mult ii place la mine cum traiesc eu fiecare clipa. Si asa e. Iubesc fiecare clipa. Chiar si clipa asta, in care din lipsa de somn (tre sa o las mai usor cu atatea cafele) si plina de inspiratie (pe naiba) am hotarat sa aberez.
E trecut de miezul noptii si desi mi-e sufletul zdruncinat si diferite idei imi haladuiesc prin cap, pot inca sa spun ca iubesc viata. Si sunt convinsa ca o sa spun asta si in clipa in care va trebui sa ma despart de aceasta lume.
E sublim sa te trezesti dimineata fara sa stii ce iti va rezerva viitorul E sublim sa poti sa ai inima atat de deschisa, sa te uiti in oglina si sa iti spui “Mai fetitzo, azi ce te mai asteapta?”.Si mai sublim este sa tragi seara linie si sa fii multumit de cum ai trait.
Si ca sa pastrez trendul voi atenta la alta vorba de duh” Sa traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima.” Asta tre sa recunosc ca nu mi-a iesit intotdeauna. Dar am spus, nu am regrete. As vrea ca, necramponandu-ma de codidian, sa pot trai fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Desi, cred ca daca as sti care va fi ultima zi, as trai-o tot in cotidianul zilnic. Imi place sa fiu eu. Imi place sa fiu eu si atunci cand ajunsa fata Supraeului, sunt luat ala intrbari “Ce ai facut, mai fetitzo?” sa pot raspunde senin la toate si sa pot sa imi asum tot.
Ce dulce amaruie e viata. Bitter sweet.(parca suna mai bine in engleza). E dulce atunci cand ne e bine si e amara atunci cand ne loveste. Dar fara lovituri am fi nuli, fara lovituri nu am stii cat de bine e sa iti fie bine, nu am mai aprecia binele.
Iubesc primavara, iubesc diminetile de vara, cand e soare, dar inca nu e sufocant de cald. Iubesc diminetile pentru ca ele sunt inceputuri. Iubesc inceputurile, cuprinsurile si sfarsiturile. Fiecare sfarsit exista pentru a face loc unui nou inceput. Mereu trebuie sa ne despartim de ceva pentru a cunoaste altceva. Pentru ca asta inseamna viata, cunoastere. (Stiu, ma aberez groaznic. Mi-e rusine de replica mai de sus, dar o pastrez) Iubesc si momentele jenante. Sunt specialista in momente jenante, Cred ca la momente jenante s-ar putea pune poza mea in dictionar. Si ce daca? E haios sa fii jenant si sa creezi momente jenante.
Oare gandesc prea mult? Cred ca mai am loc, deci nu gandesc prea mult. Doar aberez. Aberez pe teme diverse: dragoste, iubire, viata, moarte, pasiune, cotidian, intr-un cuvant “aberatii”. E o linie destul de fina care delimiteaza notiunile de mai sus.
Pasiunea imi place cel mai mult. Pasiunea se gaseste in toate: in dragoste, in iubire, in viata, chiar si in moarte si cotidian.
Cati nu am fi vrut sa pastram pentru totdeauna un anumit moment, sau poate mai multe de pasiune? De cate ori nu am gandit sau nu am rostit ca ne-am dori ca un anumit moment sa dainuiasca “Forever” (la naiba, iar suna mai bine in engleza). Si sunt unele momente si senzatii care vor dainui forever si pe care nimeni nu le poate lua.
Mereu ma gandesc ca as vrea sa stiu dorintele secrete ale oamenilor. Si aici nu ma refer la nimik altceva decat la dorintele acelea pe care oamenii si le pun de ziua lor cand sulfa in tort, sau la miezul noptii, la trecerea dintre ani, sau cand arunca, stand cu spatele la vreo fantana celebra sau mai putin celebra, un banut. Oare ce isi doreste fiecare? Acelea sunt dorinte simple, sincere, reale.
Imi amintesc prima mea dorinta pe care ceream sa mi se indeplineasca pentru un banut. Cred ca aveam pana in 10 ani. Eram cu ai mei la Cetatea Neamtului. Mama mi-a dat un banut si mi-a zis sa imi pun o dorinta. Mi-am dorit atunci o papusa. Nu orice papusa ci o papusa mare, inalta cat mine Stiu, suna a compunere de clasa a patra povestea mea de mai sus, dar eu asta mi-am dorit. Asta a foat prima mea “dorinta de fantana”. Apoi, invariabil cred ca mi-am mai dorit alte jucarii, sa ma pupe Andrei , sa iau nota buna la teze sau sa intru la liceu. Dar de ceva vreme nu mai cer nimic decat echilibru. Imi doresc sa fiu fericita si sa ma simt multumita. Imi doresc ca toate dorintele, odata gandite sa mi se indeplineasca, evident in limita bunului simt. Nu imi mai doresc sa ma pupe X sau Y, sau sa iau note bune la teze…..
Imi doresc sa am mereu oameni importanti langa mine, imi doresc sa imi pese mereu, sa iubesc, sa sufar, sa construiesc si sa darm doar pentru a construi mai bine, sa cunosc si sa las si sa uit. Imi doresc sa pot pastra mereu langa mine oamenii cu adevart importanti, prietenii foarte importanti.:P
Imi doresc ca amintirele frumoase sa nu se estompeze nicodata.
Un cantec mai putin recent suna ceva de genul “we are acrobats looking for balance.” Nimic mai adevarat. Trebuie sa cautam, gasim si pastra acei oameni si acele lucruri ce pot sa ne dea echilibru. Dar mai inainte de toate echilibrul acela trebuie sa salasluiasca in noi. Fericirea e in noi, iar noi trebuie sa descoperim ce ne face fericiti. (Suna a slogan adventist, dar nu e)

PS: mi-e somn.
PS: Ce de-a m-am aberat! J
PS: cata intelepciune intr-o chestie atat de mica cum sunt eu…..

This is sometig I once wrote..

"Fairytale gone wrong."
Vorba cantecului. Crestem cu povesti cu printese inchise in turn si salvate de printi calare pe caii albi. Povestile copilariei nu se schimba…Doar ca azi printesa esti tu, turnul de fildes in care printesa era inchisa de tatal ei, sau de vreo mama vitrega este chiar viata ta, cotidianul tau in care, omeneste, tindem sa ne inchidem singuri. Viata de zi cu zi ne face sa ne simtim ca si printesele inchise de mult in turn. Si luptandu-ne cu himerele vietii, mai mici sau mai mari, ne aruncam in bratele primului (sau orcarui) venit care survoleaza turnul. Chiar daca ii lipseste calul sau armura, chiar daca calul e transformat intr-o vreo masina de fitze sau el vine cu RATB-ul , noi, printesele inocente (sau nu) ne aruncam in bratele lui. Ne aruncam cu toate visele si cu toate dorintele noastre.
….
Femeile fac multe chestii din dragoste. Prea multe... Si cand zic totul ma refer la totul. Asta cred ca e marea noastra greseala a femeilor, dam tot, nu stim sa fim rezervate ca ei. Nu stim sa ne pastram, sa ramanem imuni la tot ce se intampla si frumos si mai putin frumos intr-o relatie.
....
Fericirea sta in noi, nu in locuri, lucruri sau oameni. Exista un moment in viata cand tu, ca om , trebuie sa fii multumit si fericit doar cu tine insuti.(cred) Sa te gasesti pe tine. Apoi, toate in viatat vor veni mai usor.
Viata e frumosa! Stiu asta! Astept noi aventuri.

New entry!

So, this is my first post!
Pentru moment inspiratia m-a cam parasit, dar stiu ca o sa vina inapoi!
Asta e si scopul acestui blog...
L-am creat pentru momentele in care va urla talentul in mine si nimeni nu-mi va fi in jur sa ma asculte.
Si cu ocazia asta poate voi mai rezolva o problema, cea a faptului ca vorbesc mult, si ma exprim cam des in cercuri largi sau nu...
See you soon!